Pajiști, ecoducte și infrastructură critică: trei modele prin care România își protejează biodiversitatea

Pajiști, ecoducte și infrastructură critică: trei modele prin care România își protejează biodiversitatea

 

●    În sudul Transilvaniei, Fundația ADEPT contribuie la conservarea peisajelor agricole cu Înaltă Valoare Naturală, unde unele pajiști reunesc peste 50 de specii de plante pe suprafețe restrânse, susținând în același timp micii fermieri și economia comunităților locale.
●    Grupul Milvus protejează biodiversitatea prin monitorizarea speciilor și a rutelor de migrație, refacerea conectivității habitatelor și dezvoltarea de ecoducte pentru fauna sălbatică; peste 3.000 de animale au fost salvate și reabilitate prin programele organizației.
●    La Stația de tratare a apei potabile Arcuda, o infrastructură critică pentru București, au fost identificate 385 de specii de plante, 49 de specii de păsări și 3 habitate protejate de interes comunitar.

 

Platforma „Romania Unfolds”, inițiată de Veolia România, continuă seria poveștilor despre sustenabilitate din comunitățile locale cu un nou episod, dedicat ODD 15 – Viața terestră. De această dată, miniseria documentară pornește de la o perspectivă diferită asupra biodiversității: oamenii nu sunt întotdeauna doar o presiune asupra naturii, ci pot deveni parte din soluție.

De la comunități care au modelat timp de generații unele dintre cele mai valoroase peisaje agricole ale Europei, la proiecte care refac legăturile dintre habitate și până la un refugiu pentru sute de specii dezvoltat în jurul unei infrastructuri esențiale pentru București, cele trei povești din episod arată moduri diferite în care natura și activitatea umană pot coexista.

„Biodiversitatea nu este un element de decor al dezvoltării, ci infrastructura naturală de care depind apa pe care o bem, resursele pe care le folosim și reziliența comunităților noastre. Miza nu mai este doar să limităm impactul asupra naturii, ci să integrăm protejarea și regenerarea ecosistemelor în modul în care în care ne desfășurăm și dezvoltăm activitatea, zi de zi. Arcuda demonstrează foarte concret că acest lucru este posibil: o infrastructură care deservește milioane de oameni poate fi, în același timp, un refugiu pentru biodiversitate. Iar acesta este tipul de progres de care avem nevoie: unul în care dezvoltarea și natura nu concurează pentru același spațiu, ci evoluează împreună”, a declarat Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România.

background-codant-bas-transparent

Biodiversitatea ca moștenire a comunităților
Prima poveste ne duce în sudul Transilvaniei, unde biodiversitatea excepțională a pajiștilor nu s-a păstrat în absența oamenilor, ci și datorită modului în care comunitățile locale au trăit și au lucrat aceste peisaje de-a lungul generațiilor. Aproximativ 50% din cele 4 milioane de hectare de pășuni și fânețe ale României fac parte din peisaje agricole cu Înaltă Valoare Naturală, comparativ cu aproximativ 30% dintre terenurile agricole la nivel european, iar unele dintre aceste pajiști reunesc peste 50 de specii de plante pe suprafețe restrânse.
Din 2004, Fundația ADEPT Transilvania lucrează alături de comunitățile rurale pentru conservarea acestor peisaje și pentru valorificarea lor responsabilă. Zona Târnava Mare a devenit cel mai mare sit agricol Natura 2000 din România, iar inițiativele dezvoltate împreună cu fermierii locali susțin atât administrarea pajiștilor, cât și produsele locale și economia rurală.

Natura are nevoie de drumuri fără granițe
O specie nu poate fi protejată fără habitatul de care depinde. În Europa, 19% dintre speciile de păsări sunt amenințate sau aproape amenințate cu dispariția, iar în România procentul ajunge la 27% în rândul speciilor de păsări cuibăritoare evaluate.
Din 1991, Grupul Milvus contribuie la protejarea patrimoniului natural prin monitorizarea speciilor, gestionarea habitatelor, programe de educație și acțiuni de salvare și reabilitare, prin care peste 3.000 de animale au fost salvate până în prezent.
Organizația derulează și proiecte dedicate ursului brun și altor mamifere mari, inclusiv prin dezvoltarea ecoductelor, pasaje care permit animalelor să traverseze în siguranță drumurile și căile ferate și contribuie la păstrarea conectivității dintre habitate.

Arcuda: când infrastructura critică devine refugiu pentru biodiversitate
La marginea Bucureștiului, un alt model de coexistență dintre activitatea umană și natură s-a dezvoltat într-un loc mai puțin așteptat. Stația de tratare a apei potabile Arcuda, prima de acest tip din Capitală și una dintre primele din România, tratează zilnic aproximativ 500.000 m³ de apă captată din râul Dâmbovița. Pe cele 136 de hectare ale amplasamentului au fost identificate însă și 385 de specii de plante, 49 de specii de păsări și trei habitate protejate de interes comunitar, transformând Arcuda într-un adevărat refugiu pentru biodiversitate.
Prin gestionarea habitatelor, controlul speciilor invazive și politica „zero pesticide”, Apa Nova București contribuie la menținerea echilibrului ecologic al sitului, demonstrând că infrastructura critică și natura pot coexista.

Cele trei povești pornesc de la realități diferite, dar transmit același mesaj: biodiversitatea nu există separat de oameni. De la practicile comunităților rurale și conectarea habitatelor, până la modul în care gestionăm infrastructura unui oraș, protejarea naturii înseamnă și protejarea relațiilor care permit speciilor, habitatelor și comunităților să existe împreună.

Prin cel de-al șaptelea episod, Romania Unfolds continuă să aducă în prim-plan inițiative locale care transformă principiile dezvoltării durabile în acțiuni concrete și arată cum grija pentru natură poate deveni parte din felul în care comunitățile se dezvoltă și își gestionează resursele.


DESPRE VEOLIA

Grupul Veolia este lider global în transformarea ecologică. Cu 215.000 de angajați pe cinci continente, Grupul dezvoltă și implementează soluții concrete care contribuie la protejarea sănătății publice, reducerea poluării și creșterea competitivității economice a industriilor și a comunităților. Prin expertiza sa în gestionarea apei și în tehnologiile pentru apă, gestionarea deșeurilor – inclusiv a deșeurilor periculoase – și energia locală, precum și prin utilizarea tehnologiilor de ultimă generație, Veolia contribuie la reducerea emisiilor de carbon, combaterea poluării și regenerarea resurselor. În 2025, Grupul Veolia a furnizat apă potabilă pentru 110 milioane de persoane și servicii de canalizare pentru 97 de milioane de persoane, a produs 45 de milioane de megawați-oră de energie și a tratat 64 de milioane de tone de deșeuri. Veolia Environnement (Paris Euronext: VIE, Fortune 500, SBF 120) a înregistrat venituri consolidate de 44,4 miliarde de euro în 2025. www.veolia.com

În România, Veolia oferă soluții de management al apei și energiei. Cu peste 3.600 de angajați, compania acționează strategic la nivel local pentru a implementa servicii esențiale la cele mai înalte standarde de calitate și pentru a susține dezvoltarea orașelor inteligente, deservind peste 2,1 milioane de consumatori. În cei peste 25 de ani de activitate, Veolia România a avut un impact economic direct de peste 2,31 miliarde de euro.

La nivel global, Veolia integrează protejarea biodiversității în activitățile sale prin planuri dedicate de conservare și regenerare a ecosistemelor. În 2025, Grupul a implementat 80% din planurile de acțiune pentru biodiversitate în cele 154 de situri identificate ca sensibile, cu obiectivul de a ajunge la un grad de 85% până la finalul anului 2027.