București, 23.01.2024 – Veolia România Soluții Integrate (VRSI), companie membră a Veolia Romania și furnizor de servicii de exploatare, întreținere și management a sistemelor de apă, canalizare și energie termică, și Orașul Otopeni au semnat, în data de 15.01.2024, actul adițional care prevede prelungirea contractului de concesiune până în anul 2045. Astfel, Veolia România Soluții Integrate continuă parteneriatul cu Orașul Otopeni, asigurând serviciile de captare, tratare și distribuție a apei potabile, precum și colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate, pentru cei peste 21.000 de locuitori.
Prin extinderea contractului, Veolia România Soluții Integrate și-a asumat angajamentul de a implementa un nou program investițional în valoare estimată de 13,7 milioane de euro, pe o durată de 8 ani, având ca obiective cheie extinderea și modernizarea stației de epurare, precum și a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare.
Pentru a realiza extinderea și modernizarea stației de epurare, operatorul va integra tehnologii sustenabile de ultimă generație și va investi aproximativ 6,7 milioane de euro.
În plus, VRSI va depune toate eforturile necesare, astfel încât lucrările privind extinderea și modernizarea stației de epurare să fie demarate în cea de-a doua parte a anului 2024, finalizarea investiției fiind estimată în anul 2027.
"Prin prelungirea contractului de concesiune și asumarea responsabilității extinderii și modernizării stației de epurare, o prioritate majoră pentru Orașul Otopeni, Veolia România își reafirmă angajamentul de a furniza servicii publice la cele mai înalte standarde de calitate. Investiția de 13,7 milioane de euro reflectă determinarea noastră de a aduce beneficii durabile comunității din Orașul Otopeni. În spiritul colaborării eficiente și transparente cu autoritățile locale, suntem pregătiți să ducem mai departe acest parteneriat pe termen lung, contribuind la dezvoltarea sustenabilă a orașului și la asigurarea accesului la servicii esențiale sustenabile pentru toți locuitorii”, a declarat Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România.
Prin eficiență operațională și managerială, Veolia România Soluții Integrate a îndeplinit cu succes obiectivele stabilite în cadrul contractului de concesiune.
Despre Veolia
Grupul Veolia își propune să fie compania de referință pentru transformarea ecologică. Cu o prezență pe 5 continente și aproximativ 218.000 de angajați în întreaga lume, Grupul oferă soluții utile și practice pentru gestionarea apei, deșeurilor și energiei, care să contribuie la o schimbare radicală a contextului actual. Prin intermediul celor trei divizii complementare, Veolia ajută la dezvoltarea accesului la resurse, la conservarea și refacerea acestora. În 2023, Grupul Veolia a furnizat apă potabilă pentru 113 milioane de persoane și servicii de canalizare pentru 103 milioane de persoane, a produs aproape 42 de milioane de terrawați pe oră de energie și a tratat 63 de milioane de tone metrice de deșeuri. Veolia Environnement (Paris Euronext: VIE) a obținut venituri consolidate de 45.351 miliarde de euro în 2023.
În România, Veolia oferă soluții de management al apei și energiei. Cu peste 3.000 de angajați, compania acționează strategic la nivel local pentru a implementa servicii esențiale la cele mai înalte standarde de calitate și pentru a susține dezvoltarea orașelor smart, deservind peste 2.300.000 de consumatori. Veolia Romania Soluții Integrate (VRSI) este o companie membră a Veolia România și asigură servicii de exploatare, întreținere și management a sistemelor, echipamentelor și instalațiilor de apă și canalizare pentru centre comerciale, instituții de cercetări, dar și pentru Aeroportul Internațional “Henri Coandă” București. Totodată, VRSI este operator al serviciului public de alimentare cu apă pentru orașul Chitila, din 2016, pentru o perioadă contractuală de 10 de ani, pentru orașul Popești-Leordeni din anul 2019, pentru o perioadă de 29 de ani, dar și pentru comuna Chiajna din anul 2022, pentru o perioadă contractuală de 19 ani. www.veolia.ro