Antoine Frérot în cadrul COP26 „Nu vom obține neutralitatea din perspectiva emisiilor de carbon dacă nu ne vom intensifica eforturile în domeniul R&D”

 

La Glasgow (Scoția), în afara negocierilor purtate între Părțile participante la COP26, actorii din mediul public și privat își fac, la rândul lor, vocile auzite: evenimentul Industry Action Event of the Marrakech Partnership for Global Climate Action, organizat de World Business Council for Sustainable Development (WBCSD), a adus laolaltă actori diferiți discutând pe tema: accelerarea ambiției și acțiunii de la nivelul industriei pentru a atinge obiectivul net zero până în 2050 și a consolida reziliența climatică. Antoine Frérot, CEO Veolia, a prezentat trei soluții – economia circulară, captarea metanului și reciclarea bateriilor – și a descris care sunt așteptările sale de la COP26 pentru a accelera transformarea ecologică.  

Veolia și-a asumat angajamentul, împreună cu toți stakeholderii, să fie lider în aplicarea schimbărilor necesare pentru a limita încălzirea globală la + 1,5°C și a obține „emisii net zero” de gaze cu efect de seră (GHG) până în 2050.  

 

Economia circulară, captarea metanului și reciclarea bateriilor 

Extracția, prelucrarea și transportarea materiilor prime pentru a crea produse noi emite cantități mari de gaze cu efect de seră. Astfel, dacă înlocuim aceste materii prime și utilizăm deșeurile transformate în materii prime noi, vom emite mai puține GHG, a început Antoine Frérot, înainte de a prezenta trei soluții: 

  • Utilizarea plasticului reciclat pentru a face o sticlă de plastic emite cu 70% mai puține gaze cu efect de seră decât prin utilizarea materiilor prime neprelucrate. Iar Veolia a decis în urmă cu câțiva ani să-și multiplice capacitățile de reciclare a plasticului de 5 ori.  
  • Veolia intenționează să capteze metanul emis de toate depozitele sale de deșeuri din întreaga lume prin transformarea acestuia în biogaz, un tip de energie regenerabilă. În Brazilia, Grupul a inaugurat recent 3 noi centrale electrice care utilizează biogazul generat de depozitele de deșeuri ca sursă de energie primară. 
  • Veolia își accelerează demersurile de inovare în domeniul reciclării bateriilor de vehicule electrice, având în vedere că aceste baterii aflate la finalul ciclului de viață conțin materii prime valoroase. Grupul va putea recicla în curând 100% din metalele conținute de bateriile uzate și extrage deja litiu ultra pur din acestea, sub formă de carbonat de litiu.  

 

Stabilirea unui preț al carbonului și sporirea eforturilor în domeniul R&D

Poluarea trebuie să coste mai mult decât nepoluarea sau curățarea. De îndată ce costul curățării va deveni mai mic decât cel al poluării, afacerile, orașele și oamenii își vor schimba comportamentul și se vor axa pe curățare. Prețul ridicat al emisiilor de carbon va fi esențial pentru a accelera acțiunea. Mai mult, nu se va atinge neutralitatea din perspectiva emisiilor de carbon fără să ne intensificăm demersurile în domeniul R&D. Aceasta este una dintre responsabilitățile majore care le revin companiilor: ele trebuie să inoveze mai mult, de exemplu să recicleze bateriile sau să capteze și să reutilizeze carbonul. Pentru că nu reușim să evităm toate emisiile de carbon, va trebuie să putem capta toate emisiile reziduale. 

 

Din perspectiva CEO-ului, este absolut necesar să dezvoltăm bioconversia pentru a putea alimenta 10 miliarde de locuitori până în 2050, utilizând mai puțină apă, mai puțină energie și mai puțin teren, producând proteine sustenabile pentru hrana animalelor. Trebuie să ne multiplicăm eforturile de inovare pentru a decarboniza economia globală.

 

„ANGAJAMENTUL INDUSTRIEI“ ASUMAT PRIN MARRAKECH PARTNERSHIP FOR GLOBAL CLIMATE ACTION 

Acțiunile Marrakech Partnership for Global Climate Action sunt dirijate de obiectivele pe termen lung ale Agendei Organizației Națiunilor Unite 2030 pentru dezvoltare durabilă. Cu obiectivul de a implementa transformarea ecologică, economică și socială pentru a atinge ținta de +1,5°C, Marrakech Partnership este implicat în diferite activități, inclusiv în Regional Climate Weeks, și în organizarea unor întâlniri în cadrul COP, în Summit-ul mondial privind acțiunile climatice etc. Acțiunea acesteia la nivelul industriei se axează pe 10 sectoare generatoare de emisii: aluminiu, ciment, substanțe chimice, bunuri de larg consum, modă, metale și minerit, tehnologie mobilă și ICT, plastice, retail și oțel. Decarbonizarea acestor sectoare va juca un rol cheie în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și clădirea rezilienței globale la impactul schimbărilor climatice. 

2 ALTE INTERVENȚII ALE VEOLIA: STAȚII DE TRATARE CU ENERGIE POZITIVĂ ȘI ECONOMIA CIRCULARĂ A DEȘEURILOR  

 

Armelle Perrin-Guinot, Deputy Director of Sustainable Development în cadrul Veolia, a participat la evenimentul secundar “When drinking water and sanitation services contribute to climate change mitigation” (Când apa potabilă și serviciile de salubrizare contribuie la atenuarea schimbărilor climatice), organizat de French Water Partnership, ICLEI și Climate Chance. Aceasta a explicat, cu această ocazie, modul în care stațiile de tratare a apei uzate contribuie la reducerea impactului local asupra energiei prin producția unei cantități mai mari de energie decât cea consumată, dând ca exemplu centrala de energie pozitivă de la Cagnes-sur-Mer (Franța).  

Anna Laurent, Head of Strategy pentru Veolia în Marea Britanie, a participat la masa rotundă intitulată „Reduce, recycle and reuse: how the waste sector contributes to net zero” (Reduce, reciclează și reutilizează: cum contribuie sectorul de gestionare a deșeurilor la net zero) prin crearea unei economii cu adevărat circulare. Aceasta a vorbit despre acțiunile politice care trebuie implementate în Marea Britanie pentru a susține investiții private în infrastructura de reciclare, esențiale pentru a reduce cantitatea de deșeuri care merg la depozitele de deșeuri și pentru valorificarea energiei. 

 

Imagine: Armelle Perrin-Guinot (Veolia) la evenimentul secundar despre apa potabilă și serviciile de salubrizare care contribuie la atenuarea schimbărilor climatice.