Veolia implementează un program fără precedent de protecție socială pentru cei 213.000 de angajați din întreaga lume

Noul program „Veolia Cares” își propune asigurarea unui nivel comun de protecție socială pentru cei 213.000 de angajați ai Grupului Veolia la nivel internațional, inclusiv în țările în care nu există astfel de obligații legale. Programul, fără precedent în ceea ce privește domeniul său de aplicare și amploare, oferă, fiecărui angajat al Grupului, concediu pentru creșterea copilului, asigurare medicală privată și protecție financiară în caz de deces, sprijin pentru îngrijitori și o zi de concediu plătit în fiecare an pentru acțiuni de voluntariat în cadrul unei organizații de caritate sau a unui proiect de protecție a mediului.

Cu un rol asumat de campion global al transformării ecologice și companie de referință în ceea ce privește performanțele ESG, Veolia își gestionează activitatea printr-o performanță multidimensională, în care aspectele economice, de mediu, comerciale, sociale și societale sunt luate în considerare în egală măsură. „Veolia Cares” este, prin urmare, în deplină concordanță cu angajamentul social al Grupului de a asigura bunăstarea profesională și personală a angajaților săi.    

„Veolia Cares” este aplicabil pentru toți angajații Veolia, indiferent de locul de desfășurare a activității, fie că sunt pe teren sau la birou, și indiferent de forma colaborării, fie că este vorba despre un contract permanent sau pe o durată determinată.    

Este o inițiativă remarcabilă fără precedent, având în vedere că acest program este implementat într-o companie care gestionează un număr foarte mare de angajați operaționali, care de altfel, formează nucleul activității sale de prestator de servicii de mediu. Acest program revoluționar contribuie la eliminarea inegalităților geografice privind beneficiile extrasalariale și asigură un nivel comun de protecție socială pentru toți angajații.    

Estelle Brachlianoff, CEO Veolia Grup, a declarat: „La Veolia, suntem convinși că bunăstarea profesională și personală a angajaților noștri este crucială pentru angajamentul lor. Aceștia sunt forța motrice din spatele performanței și dezvoltării Grupului. De aceea, am lansat acest program fără precedent pentru cei 213.000 de angajați ai noștri de pe 5 continente. În anii următori, provocările transformării ecologice vor fi din ce în ce mai mari, iar datorită forței, solidarității și incluziunii colectivului nostru vom reuși să le facem față".    

„Veolia Cares” completează alte realizări remarcabile ale companiei în domeniul performanței sociale, precum angajamentul angajaților care a atins un nivel de 89%, dar și politica de acționariat destinată angajaților, aceștia devenind cei mai mari acționari ai companiei Veolia în ianuarie 2023.    

Pentru mai multe detalii, consultați raportul privind evoluția performanței multidimensionale: https://www.veolia.com/sites/g/files/dvc4206/files/document/2023/08/veolia-esg-multifaceted-performance-progress-report-2023.pdf  

Despre Veolia         
Grupul Veolia își propune să fie compania de referință pentru transformarea ecologică. Cu o prezență pe 5 continente și aproape 220.000 de angajați în întreaga lume, Grupul oferă soluții utile și practice pentru gestionarea apei, deșeurilor și energiei care să contribuie la o schimbare radicală a contextului actual. Prin intermediul celor trei divizii complemetare, Veolia ajută la dezvoltarea accesului la resurse, la conservarea și refacerea acestora. În 2022, Grupul Veolia a furnizat apă potabilă pentru 111 de milioane de persoane și servicii de canalizare pentru 97 de milioane de persoane, a produs aproape 44 de milioane de megawați oră de energie și a tratat 61 de milioane de tone metrice de deșeuri. Veolia Environnement (Paris Euronext: VIE) a obținut venituri consolidate de 42.885 miliarde de euro în 2022 www.veolia.com