Platforma „Romania Unfolds”, susținută de Veolia Romania, lansează cel de-al treilea episod al primului mini-serial documentar dedicat sustenabilității din România. Acest episod explorează Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 12 al Națiunilor Unite, care pune accentul pe promovarea unor modele de consum și producție responsabile.
În comparație cu media Uniunii Europene, România a consumat, în 2020, de peste două ori mai multe resurse materiale pentru a genera o unitate de PIB. Totodată, fiecare român a produs în medie 7,3 tone de deșeuri, cu mult peste media europeană de 5,2 tone/locuitor. În acest context, adoptarea unor măsuri eficiente de reducere a risipei și de implementare a principiilor de economie circulară devine crucială pentru a atinge aceste obiective ambițioase de dezvoltare durabilă.
Episodul 3 al mini-serialului „Romania Unfolds”, inițiat de Veolia Romania în 2023, aduce în prim-plan afaceri locale și inițiative sustenabile, care au ca scop: reducerea consumului de plastic și ambalaje de unică folosință, minimizarea risipei în lanțurile de producție și aprovizionare, producție locală sustenabilă (Ferma Cățean) și agricultură regenerativă (Sol și Suflet). Aceste exemple promovează comportamente durabile prin utilizarea soluțiilor sustenabile.
Exemplele reale din cel de-al treilea episod ne ilustrează noi obiceiuri de consum promovate de ROMO, o rețea comunitară cu peste 36.000 membri activi, care facilitează schimbul direct de produse alimentare între producătorii agricoli și consumatorii urbani prin intermediul unei platforme online. În același timp, îi descoperim și pe R-Create, un produs inovator de economie circulară și prima platformă digitală B2B care conectează comerțul electronic, curierul și expeditorii poștali, oferindu-le clienților accesul la ambalaje reutilizabile, realizate din materiale durabile. În funcție de model, un ambalaj de la R-Create poate salva între 30 și 100 de ambalaje de carton folosite zilnic. De altfel, doar 1,4% din materialele folosite în România au fost reciclate și reintegrate în procesul de producție în 2021, un procent semnificativ sub ținta de 23,4% stabilită de Uniunea Europeană pentru 2030.
Soluțiile prezentate în cele două exemple abordează aspirațiile comunităților de a reduce risipa, și încurajează adoptarea unui stil de viață bazat pe consum responsabil, transparență și producție locală. Obiectivul principal este diminuarea impactului negativ al consumului nesustenabil și promovarea unor comportamente care favorizează adoptarea unui stil de viață durabil.
„Prin inițiativele susținute în cadrul ‘Romania Unfolds’, Veolia contribuie la încurajarea și dezvoltarea unor comportamente responsabile, menite să protejeze mediul și să asigure un viitor durabil pentru generațiile următoare. Este esențial să îmbinăm inovația cu responsabilitatea pentru a crea un impact real și pozitiv în comunitățile noastre”, a declarat Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România.
Vă invităm să descoperiți modele de afaceri sustenabile locale, accesând întregul episod: https://www.youtube.com/watch?v=2JXHf1f3YrM. Acesta oferă o privire detaliată asupra inițiativelor de succes din România, prezentând povești captivante din spatele a zeci de ore de filmare și propune soluții practice pentru provocările actuale legate de consumul și producția sustenabilă.
DESPRE VEOLIA
Grupul Veolia își propune să fie compania de referință pentru transformarea ecologică. Cu o prezență pe 5 continente și aproximativ 218.000 de angajați în întreaga lume, Grupul oferă soluții utile și practice pentru gestionarea apei, deșeurilor și energiei, care să contribuie la o schimbare radicală a contextului actual. Prin intermediul celor trei divizii complementare, Veolia ajută la dezvoltarea accesului la resurse, la conservarea și refacerea acestora. În 2023, Grupul Veolia a furnizat apă potabilă pentru 113 de milioane de persoane și servicii de canalizare pentru 103 de milioane de persoane, a produs aproape 42 de milioane de terrawați oră de energie și a tratat 63 de milioane de tone metrice de deșeuri. Veolia Environnement (Paris Euronext: VIE) a obținut venituri consolidate de 45.351 miliarde de euro în 2023 - www.veolia.ro