Succes remarcabil al planului de acțiuni Sequoia 2024:

angajații și-au consolidat din nou statutul de acționari principali ai Veolia.

Planul de acționariat Sequoia 2024, destinat unui număr de 179.000 de angajați ai Grupului Veolia din 54 de țări, a înregistrat anul acesta o rată de participare de aproape 45%, cea mai ridicată din istoria companiei, cu aproximativ 80.000 de angajați care s-au implicat în program. 

În linie cu inițiativele desfășurate anual, începând din 2018, Sequoia 2024 a reafirmat angajamentul Veolia de a-și implica angajații în dezvoltarea companiei și creșterea valorii acesteia.

Suma investită, de aproximativ 356 de milioane de euro, incluzând finanțarea prin împrumuturi, a dus la emiterea a 14.504.094 de noi acțiuni, reprezentând 2% din capitalul social. După finalizarea programului Sequoia 2024, angajații Grupului își vor consolida poziția de cel mai mare acționar al Veolia, deținând în prezent peste 9% din capitalul social al companiei. Acest succes demonstrează angajamentul echipei față de noile obiective stabilite în planul strategic GreenUp 24-27.

"La Veolia, angajații sunt cei mai mari acționari ai companiei, iar acest lucru mă face deosebit de mândră! Succesul inițiativei Sequoia 2024 demonstrează încrederea și implicarea lor în ambițiile Veolia, așa cum sunt ele conturate în noul nostru program strategic, GreenUp. Participarea la acest efort colectiv ne întărește capacitatea de a răspunde provocărilor actuale și viitoare, cu un obiectiv clar: accelerarea transformării ecologice prin integrarea activităților noastre – apă, deșeuri și energie – pentru a decarboniza, depolua și regenera resursele", a declarat Estelle Brachlianoff, CEO Veolia.

 

DESPRE VEOLIA
Grupul Veolia își propune să fie compania de referință pentru transformarea ecologică. Cu o prezență pe 5 continente și aproximativ 218.000 de angajați în întreaga lume, Grupul oferă soluții utile și practice pentru gestionarea apei, deșeurilor și energiei, care să contribuie la o schimbare radicală a contextului actual. Prin intermediul celor trei divizii complementare, Veolia ajută la dezvoltarea accesului la resurse, la conservarea și refacerea acestora. În 2023, Grupul Veolia a furnizat apă potabilă pentru 113 de milioane de persoane și servicii de canalizare pentru 103 de milioane de persoane, a produs aproape 42 de milioane de terrawați oră de energie și a tratat 63 de milioane de tone metrice de deșeuri. Veolia Environnement (Paris Euronext: VIE) a obținut venituri consolidate de 45.351 miliarde de euro în 2023 - www.veolia.ro