TRANSFORMAREA ECOLOGICĂ, ACESTA ESTE scopul nostru
Transformarea ecologică înseamnă să acționăm pentru a reconcilia progresul uman în relația cu protecția mediului.
Noi dezvoltăm și implementăm, la nivel local, soluții care reduc poluarea și salvează de la epuizare resursele noastre vitale, soluții de decarbonizare în relația cu modul nostru de viață, dar și de producție și adaptare la consecințele schimbărilor climatice.
Peste tot în lume, ne străduim ca, ținând cont de cultura locală, să îmbunătățim sănătatea și calitatea vieții comunităților. La Veolia, vrem să fim utili cât mai multor oameni, abordând, ca un tot unitar, aspectele economice, sociale și de mediu.
O ABORDARE EXIGENTĂ MENITĂ SĂ CONSOLIDEZE EFORTURILE NOASTRE
Veolia este printre primele grupuri franceze care și-au definit Scopul. Acesta este adoptat de Consiliul de Administrație pe 18 aprilie 2019.
Veolia și-a asumat să atingă o performanță multidimensională, abordare care acordă același nivel de preocupare și exigență performanței sale economice și financiare, comerciale, sociale, de resurse umane și ecologice. Aceasta este pusă în aplicare prin programul strategic Impact 2023.
Veolia a dezvoltat o versiune compactă a Scopului său pentru o înțelegere și asimilare mai bună a semnificației acestuia de către angajații Grupului, aducând în prim plan elementele sale esențiale pentru toate părțile interesate, dar și pentru a sprijini, consolida și accelera implementarea acestuia.
La fel ca și în procesul de elaborare a textului care exprimă Scopul nostru, versiunea compactă a fost dezvoltată printr-un efort de colaborare care a implicat părțile interesate interne și externe ale Grupului.
UN ANGAJAMENT COLECTIV ȘI DINAMIC
Scopul nostru reprezintă o busolă care ne ajută să ne stabilim și să ne menținem cursul pe termen lung, o abordare comună a progresului care ne unește și ne mobilizează.
Scopul Veolia determină impulsionarea și asumarea angajaților noștri și, în sens mai larg, a tuturor părților interesate ale Grupului.
Acesta consolidează coeziunea internă prin oferirea unor perspective comune asupra companiei și a rolului ei definitoriu din spatele acțiunilor și ambițiilor sale. De exemplu, Scopul Veolia constă în dezvoltarea și implementarea de soluții în beneficiul unui număr cât mai mare de persoane, cu și pentru părțile interesate. Aceasta se reflectă în decizia de a integra părțile interesate (angajați, clienți, acționari, societate și planetă) în guvernanța sa, ca urmare a unor inițiative precum abordarea „cu 1 mai mult în asigurarea transformării ecologice în acțiuni concrete”.
Această motivație către deschidere este, de asemenea, manifestată și prin Academia de Transformare Ecologică a Grupului. Obiectivul primordial al Academiei este acela de a accelera dezvoltarea competențelor și profesiilor emergente asociate cu transformarea ecologică, reunind sub aceeași umbrelă un grup de profesioniști din mediul de afaceri și academic, reprezentanți ai autorităților publice și ai societății civile.
Scopul Veolia ghidează și susține transformarea proceselor noastre.
Constituind ADN-ul operațiunilor și activităților Grupului, Scopul a fost integrat în toate etapele proceselor, cum ar fi punerea în aplicare a unei politici de compensare financiară a managementului în baza indicatorilor atinși de performanță multidimensională și a celor de progres, dar și evaluarea proiectelor de investiții în funcție de criteriile cheie de performanță multidimensională. De asemenea, Scopul a fost integrat în platformele de training ale Grupului, cum ar fi „Ecological Transformation Fresk”, fiind aliniată la fiecare tip de activitate derulată de către Veolia, pentru a le permite angajaților să înțeleagă provocările legate de transformarea ecologică, soluțiile care trebuie puse în practică și modul în care pot contribui personal.
Scopul definește angajamentul nostru de a genera un impact durabil.
Veolia s-a angajat să obțină o performanță multidimensională, alocând același nivel de considerație și așteptări cu privire la performanța noastră economică și financiară, comercială, de resurse umane, socială și ecologică, prin intermediul a 19 indicatori asociați cu cele 18 obiective de progres. Aceștia sunt evaluați periodic de organisme independente. Mai mult decât atât, Grupul își adaptează și își intensifică acțiunile în materie de regenerare a resurselor, decarbonizare și depoluare pentru atingerea acestor indicatori.